Te VAD,
alergi spre mine
imbracata in alb
dar nu in albul crinilor,
sau...
albul castitatii,
ci doar un alb vaporos
care iti sade atat de bine.
Ma UIT spre tine
si te VAD strabatand
cei zece pasi care ne despart
pe tine de lume
pe mine de singuratatea
in care ma izolasem
de cand ma stiu!
Simt fiecare centimetru ,
fiecare floare ,
fiecare fir de iarba ,
fiecare piatra din jurul meu,
de parca sunt particele
din propria-mi fiinta,
care se concentreza
toate ,
in mine,
intr-un simplu om!
Ajungi la mine,
ma atingi,
iar atunci izbucnesc in lacrimi de iubire
care curg arzandu-mi fata
si fiinta !
Te cuprind.
strangandu-te la piept
nevoind sa te las sa mai pleci,
sa te desprinzi ,
sa ma parasesti ,
niciodata!
Atunci tu ,mangaindu-ma pe cap cu compatimire ,
imi spui:
--simte-ma
caci stiu ca nu poti
sa ma VEZI!!!!!
aş renunţa la diminutive, şi aş trece la o abordare mai suprarealistă a temei...
RăspundețiȘtergerelasă deoparte nota de patetic, încearcă să te detaşezi puţin de sentimentul pe care-l scrii şi pe care-l abordezi, în rest, ideea e bună
Florin Buzdugan