Destin
Deşi, spun unii,el a fost tiranul
Ce ne-a robit o viată cu dictatura sa
Azi, când totul s-a sfarşit oare sistemul
E diferit de celalalt...sau tot aşa-i?
Ieri, nici nu aveai voie gura s-o deschizi
Cenzurat erai întrea intreaga lume-o ştie ,
Azi poţi vorbi, poţi face orice să te extinzi
Dar vai, e ca glasul ce se stinge în pustie !
Totul relativ e mi se pare,
Cu mic cu mare încercam să ne minţim
Căci asta este lumea noastră cea reală-n care
Vrem sa trăim, să fim, să dăinuim !
Căci din pamânt noi sunte si în pamânt vom fi
Mereu de-acum-nainte si-aşa până-n târziu,
Atât ne-a mai rămas în lumea asta rece
Doar să murim încet făr` de lumini la crestet !
Toti avem o soartă şi un destin de urmat,
Cei mici si neânsemnaţi vom face cea mai rămas
Să-nchidem ochii brusc, mulţumiţi să fim de noi
Că am scăpat de chin şi am scăpat de voi,
De cei ce fac destinul acesta blestemat
Ce e atât de negru si greu de urmat!
Dar vina toata o poarta ei corbi cu negre pene
Ce ne manâncă trupul si sufletul ni-l piere!
Dar cine-s oare corbii cei negri si uraţi ,
Nu-s oare Comuniştii si noii lor recruţi?!?
Ce se numesc acu` Politiceni si Senatiori
Dar e sunt UCIGAŞII care-au lovit în noi!
În mintea lor stă gândul cel putred si-npuţit
Să suportam noi birul pe care l-au impus
S-avem pe noi povara ce ne-a robit de ani
Si care, din pacate va ţine zeci de ani
Dar nu putem noi oare de Boala sa scăpăm?!?
Nu cred, deşi aşi vrea să sper
Dar asta este Soarta ce-o avem de urmat
Drumul îngust cu piedici...destin , de altii dat...!!!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu